Stefan Rosioara Inginer, relatez de peste 5 ani de la toate evenimentele locale si lansarile internationale din domeniul telecomunicatiilor.

Acord Orange-Telekom privind partajarea anumitor servicii

2 min read

antennen gsm1

Ca urmare a refuzului ANCOM din luna noiembrie de a reglementa accesul la retelele de telefonie fixa a RCS&RDS si Telekom, la finalul anului trecut conducerea Orange a luat decizia de a negocia un parteneriat cu operatorul Telekom, pentru ca Orange sa poate oferi pachete care sa includa si servicii fixe precum telefonie fixa, internet de mare viteza prin fibra optica sau chiar IP TV (multi posibili clienti fiind reticienti cand vine vorba de montarea unei antene parabolice). Aceasta a fost una din ultimele decizii si poate cea mai importanta din mandatele celor sefi ai companiilor Orange (Jean-Franҫois Fallacher) si Telekom (Nikolai Beckers), inainte de incheierea mandatelor celor doi la subsidiarele din Romania.

Ce presupune acordul dintre Orange si Telekom

Pe scurt operatorul Orange va avea acces la reteaua de fibra optica a operatorului Telekom pentru a oferi servicii quad-play si pentru a concura cu Telekom si RCS-RDS, iar in schimb clientii Telekom vor avea acces la reteaua 4G a operatorului Orange printr-un acord de roaming national.

Acordul de roaming național dintre Telekom Romania Mobile Communications S.A. și Orange România S.A. acoperă serviciile de date 4G și 4G+, precum și serviciile de voce prin intermediul rețelei LTE, oferind clienților Telekom o experiență superioară în utilizarea serviciilor de broadband mobil. Astfel, clienții Telekom Romania se vor putea bucura de tehnologiile de comunicații 4G și 4G+ chiar și atunci când nu se află în aria de acoperire a rețelei 4G a Telekom Romania Mobile. Acest lucru va fi posibil prin utilizarea rețelei Orange 4G/4G+, care acoperă 72% din populație la nivel național și 96% din populația urbană. Trecerea de la o rețea la alta se va face fără întreruperi și nu va presupune niciun cost suplimentar pentru utilizatori.

Orange România anunţă semnarea unui contract cu Telekom Romania pentru acces la reţeaua sa de bandă largă fixă. Pe baza acestuia, Orange va completa portofoliul existent de servicii de voce şi internet mobil, televiziune prin satelit şi internet cu servicii fixe de internet de mare viteză şi televiziune, folosind reţeaua urbană de fibră optică a Telekom Romania, şi va lansa în curând soluţii de comunicare convergente.

Cei de la Telekom promit sa continue investitiile in regiunile neacoperite in prezent avand in vedere ca operatorul are jumatatea din acoperirea 4G a operatorului OrangeReteaua 4G a operatorului Orange are cea mai mare acoperire nationala insa cel mai probabil si cei mai multi utilizatori. Deocamdata nu se cunosc detalii despre ofertele oferele comerciale insa pe mine ca client Orange m-ar afecta daca toti utilizatorii Telekom vor avea acces la reteaua 4G Orange fara nicio limitare. Ca o comparatie operatorul Vodafone, care ofera un acord similar de roaming national clientilor RCS&RDS, impune o limitare de 200 MB pe luna trafic de date pentru clientii Digi Mobil si acces doar la reteaua 2G si 3G, nu si 4G. ZF anunta inca din luna decembrie a anului trecut si detaliile acestui acord, asftel: Orange va plăti aproximativ 5 euro pe lună către Telekom pentru fiecare client căruia îi va oferi servicii prin infrastructura fixă, plus o serie de taxe de instalare. Telekom va plăti în funcţie de traficul de net mobil 4G realizat de clienţii săi prin reţeaua Orange.

Sper ca pe viitor, in urma acestui acord, calitatea serviciilor de date a operatorului Orange sa nu aiba de suferit.

Avatar of Stefan Rosioara
Stefan Rosioara Inginer, relatez de peste 5 ani de la toate evenimentele locale si lansarile internationale din domeniul telecomunicatiilor.