Vodafone a organizat prima conferinta de presa din acest an, unde au fost prezenti un numar mare de jurnalisti, prilej cu care au reluat anuntul prin care reteaua din Romania a obtinut cel mai mare scor dintre toate campaniile de certificare desfasurate in 2015 de catre P3 Communications in Europa si certificatul “Best in Test” pentru cea mai buna retea de date si voce din Romania. Pentru mine nu a fost o surpriza, deoarece in luna noiembrie am testat si eu toate retelele 4G din Bucuresti, din perspectiva unui utilizator obisnuit, si tot Vodafone a iesit pe primul loc.
Odata cu noua certificare, Vodafone doreste sa se mentina pe primul loc, si astfel devine si prima retea garantata.
Ce inseamna asta:
- Incepand din data de 16 februarie, toti utilizatorii vor putea oferi feedback despre experienta referitoare la serviciile Vodafone Romania direct prin intermediul aplicatiei MyVodafone. Vei putea semnala zone unde nu exista semnal sau unde internetul nu functioneaza la viteze satisfacatoare, cei de la Vodafone urmand sa remedieze problemele pe baza feedback-ului primit.
Fiecare utilizator care va oferi astfel de informatii, va primi o zi de Internet gratuit. Bonusul va fi oferit o singura data pe luna, indiferent de numarul de sesizari efectuate, va fi activat in maximum 48 de ore de la completarea formularului din aplicatie si va putea fi utilizat timp de 24 de ore. Despre cum se va putea raporta in aplicatia MyVodafone o sa va arat pe 16 februarie. - Pentru a marca faptul ca Vodafone a fost certificata pentru al doilea an consecutiv drept cea mai buna retea de date si voce, in week-end-ul 13-14 februarie toti clientii companiei vor beneficia de internet nelimitat gratuit. Vodafone repeta week-end-ul prin care ofera internet gratuit clientilor sai, dupa campania asemenatoare din toamna anului trecut, cand Vodafone a sarbatorit un an de Supernet™ 4G. In toamna am fost in sediul tehnic Vodafone si am scris actualizari despre traficul de date generat in toata tara. Acelasi lucru il voi face si in urmatorul week-end. Pentru cei care nu sunt clienti Vodafone, la fel in cazul promotiei Vorbesti net primesti (oferta prin care poti primi pana la 10 GB/luna in reteaua Vodafone daca esti clientul altui operator), puteti solicita un SIM gratuit din orice magazin Vodafone, iar in week-end veti putea naviga gratuit in reteaua Vodafone fara a activa vreo optiune.
- Ca un beneficiu suplimentar pentru utilizatorii serviciilor Vodafone Romania, in intervalul 8 februarie – 31 martie, clientii se vor bucura si de trafic gratuit de date, la Metroul din Bucuresti. Astfel, zona Metroului din Bucuresti va deveni “Supernet 4G City”, una dintre cele mai mari zone de Internet din Europa.
Campania prin care se ofera internet gratuit la metrou este o reinterpretare a campaniei din noiembrie 2011, cand si Vodafone si Orange au oferit internet gratuit prin tehnologia 3G, dupa ce au extins acoperirea pe toate magistralele metroului. De data aceasta internetul gratuit este oferit la viteze 4G, fara limitarea vitezelor, indiferent daca ai un abonament sau esti utilizator prepay, si fara a activa o optiune de date. In plus, operatorul ofera acces gratuit si la anumite servicii aditionale, care in mod normal sunt taxate. Utilizatorii vor putea naviga, urmari filme sau asculta muzica, prin aplicatii mobile cum ar fi HBO GO sau Zonga, incerca noi experiente digitale, precum continutul imbogatit al Bibliotecii Digitale in parteneriat cu Humanitas, sau continut digital de business prin abonamente trial de 2 luni la sectiunea ZFcorporate a Ziarului Financiar, precum si sa cumpere online de la Mega Image, prin platforma Emag Supermarket Online.
Vodafone deruleaza si campanii de targetare prin SMS a clientilor aflati la metrou, acestia urmand sa primeasca un SMS ca cel de mai jos prin care sunt incurajati sa descopere gratuitatile oferite pe un micro-site mobil, pe care il puteti accesa si aici. Traficul din zona Supernet 4G City va apărea separat pe factura sub denumirea de “Trafic gratuit la metrou”, acesta fiind doar contorizat, nu si taxat.
Alte informatii
In cadrul conferintei a fost anunta noua campanie de brand care se deruleaza deja in mediile print, online, TV si outdoor. Campaniile de brand se fac de catre operatorii telecom o data sau de doua ori pe an, iar cel putin pe TV le veti observa atunci cand veti vedea reclame mai lungi decat cele obisnuite, si care la sfarsit nu promoveaza o oferta anume. Personal nu imi place deloc aceasta campanie de pe TV, chiar daca vocea din clip este Victor Rebengiuc, ma deranjeaza, intr-un fel, partea cu n-om avea noi multe autostrazi, dar sigur avem 19 milioane de drumuri spre mai bine. In rest, antene, frumos ce imi place, sunt curios daca si inginerii care sunt subcontractati au toti uniformele acelea cu Supernet.
In schimb, mi-a placut spotul special din pauza stirilor PRO TV in care Andrea Rossini vorbeste in romaneste.
https://www.youtube.com/watch?v=-M2KXHDCeQ0
La finalul conferintei am aflat ca reteaua 4G Vodafone acopera 65% din populatia totala a tarii si 2500 de localitati, in timp ce Orange acopera 72% din populatia totala a tarii si 4200 de localitati.
VoLTE in reteaua Vodafone
De-a lungul prezentarii au mai fost prezentate si alte cifre surprinzatoare. 30% din traficul de date este facut prin tehnologia 4G, iar in luna decembrie 78% din telefoanele vandute prin intermediul operatorului au fost smartphone-uri si 70% din acestea sunt terminale 4G. Vazand aceste cifre destul de bune legate de penetrarea smartphone-urilor 4G, am reluat intrebarea care ma macina de mai bine de un an, de ce Vodafone inca nu a lansat serviciul VoLTE – Apeluri prin 4G.
Pun aceasta intrebare la fiecare conferinta, deoarece Vodafone au fost primii care au facut un demo cu aceasta tehnologie in luna noiembrie 2014 atunci cand au anuntat si smartphone-urile compatibile: Samsung Galaxy S5, Sony Xperia Z2 si Huawei Ascent P7. Vi se par cam vechi telefoanele, nu? Cele mai noi telefoane de la Samsung, HTC, LG si Apple suporta aceasta tehnologie si cred ca romanii ar sti sa o foloseasca. Deci argumentul ca nu sunt destule telefoane compatibile cu aceasta tehnologie pe piata nu ma convinge. Sper ca, totusi, Vodafone sa dea drumul acestui serviciu cat mai repede, deoarece operatorul are pregatita si o aplicatie dedicata acestei tehnologii, Call+, prin care veti putea face o multime de lucruri in timpul unui apel, ca in clipul de mai jos: